Brancusi et la Roumanie communiste

Despre Brancusi si Romania : "Operele lui Constantin Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România!"
de Felix Sima

O carte de o importanţă deosebită a apărut în 2009, la editura „Gedo“ din Cluj-Napoca - Dincolo de Brâncuşi (264 p.) de Horia Muntenuş - autor care se adaugă, iată, pe o bogată listă de brâncuşologi români şi străini, alături de Constantin Zărnescu, vâlc

eanul din Ardeal care şi prefaţează prezenta lucrare.

Sunt înşiruite, cronologic, reperele vieţii şi activităţii marelui român stabilit la Paris. Cutremurătoare sunt câteva: „Conform documentelor publicate de către Petre Popescu Gogan, în revista Brâncuşi (Târgu-Jiu, nr. 1, 19 februarie 1995), Secţiunea de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă din cadrul Academiei R.P.R., în şedinţa din 28 februarie 1951, dezbate solicitarea sculptorului de a-şi dona statului român operele (230 sculpturi - socluri, 41 desene, 1600 fotografii şi clişee, unelte, mobilier etc. - aflate în atelierul său din Impasse Ronsin. La acea şedinţă, prezidată de Al. Toma, poetul proletcultist, au luat parte şi George Oprescu, Victor Eftimiu, George Călinescu, Camil Petrescu, K. Zambaccian, Alexandru Graur, Geo Bogza, George Murnu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Gala Galaction, Ion Jalea - numai nume sonore ale culturii româneşti. Al. Toma, în discursul său arogant, aberant şi distructiv îl considera pe Brâncuşi „reacţionar şi duşman al regimului“. Ion Jalea a prezentat o comunicare favorabilă, în care vorbea despre „apoteoza Brâncuşi“, la fel s-au pronunţat Camil Petrescu, Geo Bogza, iar Victor Eftimiu a subliniat valoarea naţională şi mondială a lui Brâncuşi. Preşedintele secţiunii, Mihail Sadoveanu, se pronunţase anterior cu privire la solicitarea lui Brâncuşi: „...vă ţineţi de fleacuri? Doar suntem la Academie! Luaţi ruşinea aiasta şi aruncaţi-o la coş!“. Cum se petrecuseră lucrurile? „La oferta lui Constantin Brâncuşi, statul român a trimis nişte tovarăşi la Paris, printre care ţesătoarea Constanţa Crăciun de la Tricodava Bucureşti, care era ministru al culturii, Teoharie Georgescu - tipograf cu patru clase elementare, pe numele său adevărat Burah Tescovici, care era ministru de interne şi pe Leonte Răutu care va deveni creierul ideologic al P.M.R. Brâncuşi i-a primit în atelier. Au început să-l întrebe despre fiecare operă, ce reprezintă. Brâncuşi, supărat, i-a scos afară din atelier, spunându-le: „Statul român trebuia să trimită nişte oameni competenţi“. Venind aceştia în ţară, i-au spus lui Gheorghe Gheorghiu-Dej: „Operele lui Brâncuşi sunt nişte opere pe care le-ar putea face orice ţăran neinstruit.“. Dej le-a spus să scrie un referat. Aceştia au scris referatul, pe colţul căruia stă rezoluţia: „Operele lui Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm!“.

Petre Pandrea remarca faptul că „arta lui n-a putut fi acceptată în România nici de sămănătoriştii lui Nicolae Iorga, contemporanul său, care-l privea cu oroare, nici de poporaniştii progresişti ca Mihail Sadoveanu şi Mihail Ralea, care nu dădeau nici trei parale pe monumentele de la Târgu-Jiu, pe Măiastra sau pe vreuna din cele 720 de piese create de octogenarul sculptor gorjano-parizian cubist şi modernist.

Refuzat în ţară şi umilit, Brâncuşi renunţă, la 1 august 1951, la cetăţenia română. Va primi, însă, un an mai târziu, cetăţenia franceză.

În anul 1955, Constantin Brâncuşi înaintează statului român o altă cerere, de data aceasta pentru repatrierea sa, motivând că vrea să se întoarcă acasă pentru a fi înmormântat lângă părinţii săi, în cimitirul de la Hobiţa, la a cărui biserică din lemn lucrase, la înălţarea sa, bunicul sculptorului, Constantin Dinu Brâncuşi. Şi această cerere îi este respinsă.

„Mor neîmpăcat sufleteşte că nu pot să-mi dau sufletul în ţara mea şi voi putrezi în pământ străin, departe de fiinţa cea mai dragă, mama mea...“ sunt cuvintele adresate episcopului ortodox al Parisului - Teofil Ionescu - la 16 martie 1957, în ziua decesului, fiind înmormântat în cimitirul din Montparnasse, unde îşi pregătise, singur, o lespede de piatră pe care îşi scrisese numele şi anul naşterii (19 februarie 1876), sub semnul unei cruci. Ucenicii îi vor dăltui datele morţii.

Cu un an înainte, în 12 aprilie 1956, numise ca legatari testamentari universali pe pictorii Alexandru Istrati şi Natalia Dumitrescu, iar ca executor testamentar pe doctorul Pascu Atanasiu, cei mai apropiaţi prieteni din ultimii săi ani. „Las statului francez, pentru Muzeul Naţional de Artă Modernă, absolut tot ceea ce vor conţine, în ziua morţii mele, atelierele mele situate în Impasse Ronsin nr. 11.“ „La drept vorbind, scria Pierre Schneider, în L’ Express din 5 aprilie 1962, Parisul n-a făcut mare lucru pentru a merita acest privilegiu, de a primi un cadou incomensurabil, fiindcă în cei 53 de ani petrecuţi în Franţa, Brâncuşi n-a primit nicio comandă de monument de la statul francez, nici un premiu, nici o distincţie oficială, n-au fost aleşi, nici el, nici Rodin, nici Bourdelle sau Jean Arp, membri ai Academiei de Belle Arte al Institutului Franţei, cinste de care
s-au bucurat atâţia sculptori mediocri, asupra cărora s-a coborât vălul uitării“.
Nr. 03/2010
Despre exil şi nu numai

Brancusi versus Comitetul pentru arta de pe lînga consiliul de ministri, 1951

Cum au vrut comuniştii să dărâme Coloana Infinitului

www.isciv.ro

Cum au vrut comuniştii să dărâme Coloana Infinitului Demolările monumentelor ist

orice caracterizează toate epocile de schimbare revoluţionară. Lupta cu statuile a împins mereu în arena publică lideri intoleranţi şi neînţelegători pentru trecut şi însemnele acestuia. Părerea că distrugând un monument...

Adresa catre Ministerul Informatiilor privind cererea de daramare a ' Coloanei Infinitului, 1949

Brancusi. In 1949, în Romania, o cerere a unor politruci pentru desfiintarea Coloanei infinitului :

(Arhivele Statului, Targu Jiu : Adresa catre Ministerul Informatiilor privind cererea de daramare a ' Coloanei Infinitului)

SECŢIA ARTĂ ŞI CULTURĂ

Nr. 2876

Mai, 17 1949

CĂTRE,

MINISTERUL ARTELOR ŞI INFORMAŢIILOR

SERVICIUL ARTE PLASTICE

BUCUREŞTI

În şedinţa din 16 Mai 1949 ţinută cu colectivul agitaţiei şi propaganda P.M.R. s-a hotărât ca să se desfinţeze monumentul construit de Gh. Tătărescu din romburi subt formă de stâlp cu înălţimea de 29 m, din material de fontă despre care am dat note mai amănunţite anterior conf. unei adrese trimise de Dvs. referitoare la monumentele publice.

Vă rugăm a decide şi a ne comunica la timp.

SUBINSPECTOR CULTURAL,

C. Ionică

Referent,

D. Dragotă”

Svetlana Alliluyeva Georgi Dimitrov Moscow 1937.

Svetlana Alliluyeva Georgi Dimitrov Moscow 1937. Press Photo

Adriana Georgescu, résistance au communisme

Adriana Georgescu. Avocată, şefă de cabinet a primului ministru gen. Nicolae Rădescu. 
A fost arestată imediat după venirea comuniştilor la putere şi implicată într-un proces înscenat, denumit procesul organizaţiei „T”. 
În timpul detenţiei a fost torturată cu sălbăticie. A fost închisă în penitenciarul Văcăreşti.
După eliberare, a reuşit să fugă din ţară tocmai în momentul în care i se pregătea o nouă arestare. În exil a publicat prima carte despre barbaria comunistă, "La început a fost sfîrsitul", motiv pentru care Securitatea i-a înscenat un accident în urma căruia a rămas cu sechele grave pe viaţă.

L'île Ada Kaleh sur le Danube (submergée par la construction de l'hydrocentrale des Portes de Fer)

Ada Kaleh.

Scrisoarea-testament a lui Brancusi trimisa lui Dej (din articolul publicat de gorjnews.ro)

Pe data de 16 februarie 2012, în Sala “Ion Heliade Rădulescu” a Academiei Române, a avut loc, sub egida acesteia, o sesiune omagială dedicată lui Constantin Brâncuși. Evenimentul, în sine, a fost important. Anul acesta, se împlinesc 136 de ani de la nașterea sculptorului și 55 de ani de la moartea lui.

Acest eveniment nu a fost mediatizat însă, puține publicații au preluat un comunicat Agerpress, redactat în baza unui anunț plat, întocmit de ofițerul de presă al Academiei. Anul se anunță sărac în manifestări dedicate lui Brâncuși.

“CÂTE STELE SUNT PE CER/ TOATE PÂN’ LA ZIUĂ PIERNUMAI UNA CA O PROASTĂ/ ARDE PE UZINA NOASTRĂ”(pe Centrul Cultural “Constantin Brâncuși”)

La Târgu Jiu, Primăria a organizat un spectacol de teatru-balet, dat de o trupă sibiană. Urmează să își trimită niște angajați la Paris, să cheltuiască 6 500 de Euro. Asta întru cunoașterea și aprofundarea lui Constantin Brâncuși și a soiurilor de vin din care băuse artistul. Desigur, scopul călătoriei este și promovarea lui Brâncuși în lumea întreagă. Vă dați seama, postumitatea lui Brâncuși avea nevoie de intervenția fermă a acțiunii Primăriei din Târgu Jiu, pentru popularizarea sculptorului la Paris. Fiindcă parisienii au nevoie de explicațiile angajatului municipalității de pe malul Jiului pentru a afla nu doar că Brâncuși a locuit la Paris ci și că Muzeul Național de Artă al Republicii Franceze posedă Operele din Atelierul artistului. În acest sens, primarul din Târgu Jiu a delegat pe angajatul O.P. să ducă mesajul gorjenilor fraților noștri întru latinitate, dimpreună cu salutul strămoșilor noștri comuni și glorioși de la Roma: AUGURI!

O.P., pe numele său, purtând o mare responsabilitate pe umeri, a dat asigurări că îl va promova din toți rărunchii și bojocii pe Brâncuși pe străzile și pe largile bulevarde ale Parisului. Primarul l-a ascultat cu ochii înlăcrimați pe tânărul și entuziastul flăcău ca un zmeu, O.P., și l-a mângâiat pe creștet, dându-i binecuvântarea. O.P. văzuse, în adolescență, serialul cu J.R. De aceea, îl asigură pe primarul F.C. de toată devoțiunea sa în cauza Brâncuși. De pe margine, fostul director, pe numele său, S.L.B., înaintașul spiritual al lui O.P., și-a dus și el mâna la batistă să își șteargă gura. O.P. îl va pune cu siguranță în lumină, la Paris, pe Constantin Brâncuși.

Eu îl rog pe domnul primar al Municipiului Târgu Jiu să se îngrijească de Monumentul Calea Eroilor. Municipalitatea are în proprietate și în responsabilitate întreținerea acestui Monument. Legea 422/ 2001 îl obligă și îl responsabilizează. Dacă această Lege este disprețuită la Târgu Jiu este vina primarului. Într-un articol de presă din 14 decembrie 2010, apărut în ”Impact în Gorj”, scris de Dorina Cioplea, ”Coloana lui Brâncuși, cu pete și zgârieturi”,ne este semnalat faptul că pe Coloana Infinită se observau pete și inscripții. Primăria nu doar că în doi ani nu a sesizat organele de cercetare penală așa cum o obliga Legea Patrimoniului Național, dar nici nu a intervenit de urgență pentru remedierea lucrurilor. Lenevia și indiferența echipelor desemnate pentru a se ocupa de Monument au devenit celebre în întreaga țară, dar pe domnul primar nu îl sensibilizează această celebritate. Poate unii funcționari se visează îngerași zburând aproape de norii albaștri dând ca libelulele din urechi. Dar îi asigur că sunt vinovați până în măduva oaselor. Inconștiența lor de a pleca la taifasuri franțuzești, în timp ce componentele Monumentului Calea Eroilor arată cum arată, este sancționabilă. Și încălcarea Legii are efecte de care nu vor să știe monsieurii. Primarul își trimite Chirița la Paris iar locuitorii urbei sunt mințiți că este vorba despre vreun interes superior. În favoarea lui Brâncuși. Fix de O.P. avea nevoie imaginea lui Brâncuși în lume. Primarul poate consimți la călărirea și parazitarea banului public invocând pretextul Constantin Brâncuși? Coloana este plină de pete și de inscripții, Scaunele de pe Alee rămân în continuare ciobite, netratate de ani de zile (”- nu sunt bani”), iar în Poarta Sărutului, vorba restauratorului Dan Dănilă, plouă… și plouă…

ARHIVARII DE LA ACADEMIE SE JOACĂ CU FOCUL

Aceste lucruri nu s-au auzit în Academie. După 61 de ani de la nefericitul moment urât pe care l-a creat Academia Română, condamnându-l pe Brâncuși, azi ar fi fost nevoie să își spele păcatul. Anul 1951 este un an cumplit. Șenilele tancurilor sovietice erau salutate de către Mihail Sadoveanu, devenit președinte al Academiei Române, cu următoarele cuvinte: ”Soarele răsare de la Răsărit! de la fratele nostru U.R.S.S”.

În 1951, Brâncuși trimite o scrisoare de donație a operelor sale din Atelierul parisian statului român. Secretarul general al partidului muncitoresc, Gheorghe Gheorghiu Dej, încredințează această scrisoare Academiei Române. Sadoveanu întrunește în două ședințe, în luna martie, întregul cvor academic – spre a dezbate propunerea lui Brâncuși. Dând semnalul de refuz, (“…vă ţineţi de fleacuri? Doar suntem la Academie! Luaţi ruşinea aiasta şi aruncaţi-o la coş!”), Sadoveanu îi determină pe obedienți și pe căciuliții fără curaj să dezaprobe gestul lui Brâncuși și să condamne arta brâncușiană, socotind-o decadentă, abstractă și ”fără nici o valoare” (George Oprescu). Doar sculptorul Ion Jalea, poetul Victor Eftimiu, poetul Geo Bogza și scriitorul Camil Petrescu au avut curajul să se opună deciziei academice și să îl susțină și să îl recunoască pe Brâncuși ca pe o mare valoare. Sadoveanu, conform documentelor ședințelor stenografiate, publicate de fostul secretar și muzeograf al Academiei, Petru Popescu Gogan, i-a îndemnat pe academicieni să arunce scrisoarea la coș.

Pe holul Academiei, o doamnă pe care o respect, mă întreba, cu solemnitatea acribiei: ”Bine domnule, dar unde este scrisoarea lui Brâncuși? pe ce documente te bazezi când afirmi, în filmul dumitale, că Brâncuși ar fi dorit să își lase operele statului român? Brâncuși nu a făcut asta. Nu există documente în acest sens” Ei! există. Ele au fost publicate de Petru Popescu Gogan. Iar scrisoarea, conform documentelor, a fost aruncată, la indicația lui Sadoveanu, la coș. Era, oricum, în obiceiul stereotip al bolșevismului, la modă, expresia cu ”aruncarea la coșul de gunoi a Istoriei”.

Dar uluirea mea, precum și a altora care se aflau în Sala “Ion Heliade Rădulescu”, a fost posibilă grație afirmației academicianului Răzvan Theodorescu: ”Aceste documente nu mai sunt”. ”NU MAI SUNT”… presupune logic 1. că au fost, și 2. că se recunoaște calitatea actului profesional al lui Petre Popescu Gogan, adică probitatea documentelor în cauză.

Dar ce este mai grav, este faptul că ele NU MAI SUNT…

ACEASTĂ AFIRMAȚIE, ”NU MAI SUNT!”, AR TREBUI SĂ CONDUCĂ, INEVITABIL, LA O CERCETARE PENALĂ!

Documentele în cauză nu sunt invenții. Petru Popescu-Gogan a publicat procesul verbal al şedinţei din 28 februarie 1951 al Secţiunii de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă din cadrul Academiei R.P.R., în care a fost dezbătută solicitarea sculptorului Constantin Brâncuşi de a dona statului român lucrările sale (230 sculpturi – socluri, 41 desene, 1.600 fotografii şi clişee, unelte, mobilier etc.) aflate în atelierul pe care îl deţinea la Paris, în ”Impasse Ronsin” nr. 11.Procesele verbale ale şedinţelor Secţiei de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă a Academiei R.P.R. din 28 februarie şi 7 martie 1951 (tomul P.4/1951 – 1948, p.268), au fost consemnate parţial sau integral şi de către B. Brezianu (”Brâncuşi în România”, Editura All, Bucureşti, 1998), Tretie Paleolog (”Brâncuşi un „dosar” redeschis”, Brâncuşi, Târgu-Jiu, I, 4, dec.), Rodica Palade (”Sfârşit de secol cu Brâncuşi” – interviu cu Barbu Brezianu, revista 22, Bucureşti, VI, 43, 25–31 oct.).

Arhivarii Academiei au timp să își răscolească prin creieri ȘI SĂ ÎȘI ADUCĂ AMINTE. Nu e posibil să ni se însceneze astfel de farse compatibile doar cu tragediile din întunecatul deceniu al bolșevismului din România.

DECIZIA ACADEMIEI ROMÂNE DIN 1951 – EXCES DE ZEL

Organizată la insistențele unui poet, Laurian Stănchescu, ședința Academiei Române din data de 16 februarie 2012 ar fi trebuit să întrunească cvorumul. Nu a fost posibil. Nu președintele Academiei a deschis ședința. A prezidat-o vicepreședintele ei, academicianul Marius Sala. Academicianul Răzvan Theodorescu a avut singurul discurs în care se recunoștea criza academică din 1951, plasând-o sub semnul ingerințelor agresive ale politicului. O fi fost comunism în acei ani, un șir întreg de academicieni au fost excluși din Academia Română, dar azi, la 23 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, de ce e nevoie să se acopere faptele urâte și obediente? Nu erau indicații de la partidul comunist să fie refuzat Brâncuși, în 1951. Doar cu trei ani înainte, în 1948, fusese elogiat și gratulat cu adjective frumoase, la Moscova, în cadrul Expoziției Universale. Presa sovietelor îl lăuda ca pe un artist de geniu. Și atunci? Atunci vom înțelege că gestul lui Mihail Sadoveanu, George Oprescu, George Călinescu… și al celorlalți, pornea dintr-altceva, mult mai întunecat decât ne-am putea imagina.

DEMOLATORUL COLOANEI INFINITE, ELOGIAT LA ACADEMIA ROMÂNĂ, ÎN ȘEDINȚA DE OMAGIERE A SCULPTORULUI

Ședința Academiei Române din data de 16 februarie 2012 a mai lăsat un gust amar. Prezent în sală, Radu Varia, demolatorul Coloanei Infinite, a fost elogiat de către profesorul Răzvan Theodorescu, pentru contribuțiile avute în editarea unui album Brâncuși în 7 ediții americane și în altele, în diferite limbi. O fi sensibilă prietenia academicianului cu Radu Varia, însă sacrilegiul comis de către acesta, la 1996, împotriva Monumentului Calea Eroilor, întrece cu mult, cu deasupra de măsură, orice altă faptă a lui. Și, după cum bine îl caracteriza un cercetător francez al operelor lui Constantin Brâncuși, Eric Shanes, ”îl descalifică”.

Consiliul Local din Târgu Jiu, cu mulți ani în urmă, îl declarase pe Radu Varia,persona non grata, adică indezirabil. Grea povară pentru un om care nu poate trăi decât din aroganță și din infatuare. Am încercat să îl filmez în Sala ”Ion Heliade Rădulescu” a Academiei Române. Se întorcea cu spatele, în scaunul din primul rând, unde se așezase, și își acoperea fața cu mâna. Mă așteptasem la cu totul altceva, din partea unui om distins cu decorații și titluri.

De ce continuă România să-l ignore pe Brâncuşi? (articol din Romania libera)

Atelierul Brâncusi la Centrul Pompidou din Paris.

RL începe astăzi o campanie pentru reconsiderarea atitudinii faţă unul dintre cei mai mari artişti ai lumii moderne, sculptorul român Constantin Brâncuşi. Iniţiativa încearcă să identifice cauzele care au dus la o situaţie paradoxală: Brâncuşi nu are un muzeu dedicat în ţara natală.

de ADRIAN SCHIOP, MANUELA GOLEA

Ghinion? Prostie? O lungă istorie de gafe a făcut ca în ţară să avem un număr infim din lucrările artistului, să nu ne exercităm dreptul de preempţiune atunci când s-a putut şi să nu exploatăm puţinul care-l avem. Astfel, casa memorială de la Hobiţa se află în paragină, iar ansamblul de la Târgu Jiu nu este inclus în circuitele turistice importante, servind până una alta ca decor pentru fotografii de nuntă. De asemenea, sculpturile care nu au ieşit din ţară în anii de haos din deceniul 9 se află risipite în mai multe muzee, iar orgoliile locale se opun adunării acestora într-un singur loc.

Cum a dat cu piciorul România operei lui Brâncuşi

Moştenirea Brâncuşi a avut parte de o istorie nefericită. Statul român a pierdut cel puţin două şanse de a intra în posesia unor lucrări de Constantin Brâncuşi - în 1951, sculptorul a dat dispoziţii testamentare prin care atelierul său din Paris şi lucrările din el să intre, după moartea sa, în posesia statului român, Arta lui fusese deja calificată drept reprezentantă a „formalismului burghez cosmopolit", iar autorităţile au refuzat donaţia. Într-o ruşinoasă şedinţă a Academiei Populare Române, arta lui Brâncuşi a fost înfierată drept „formală" şi „lipsită de umanism". Urmarea a fost că Brâncuşi a renunţat la cetăţenia română şi a donat atelierul statului francez; o parte din lucrări au intrat în posesia a doi emigranţi români care au avut grijă de el în ultimii ani ai vieţii. „ După moartea sa, familia Istrate, moştenitorii de drept, au vrut să ne doneze opera lui", dezvăluie colecţionarul de artă Tudor Octavian o altă şansă a României de a intra în posesia unor obiecte de artă ale artistului. „Nu s-a putut. Au vrut să doneze României ce e acum la Pompidou. Noi plătim acum nişte inexactităţi. S-a iscat în presa vremii o campanie fără precedent, artistul fiind numit chiar trădător de ţară. L-au denigrat în «Contemporanul» cu expresii de genul: «Ce ne trebuie nouă trădătorul Brâncuşi?». Furia juvenilă a noului regim a atins se pare un punc de climax în 1953, când s-a încercat demolarea Coloanei Infinitului, fapt confirmat şi de Ştefan Andrei, fost ministru de externe în perioada Ceauşescu, „A fost o tentativă de a o doborî în anii ‘50", declară fostul ministru de Externe (care, conform propriilor declaraţii, în acea perioadă era „doar un simplu student"). „Leonte Răutu a vrut să bage tractoarele s-o demoleze". Întâmplarea se leagă de organizarea, în 1953 a Festivalului Mondial al Tineretului, la care Organizaţia UTM-iştilor din Târgu Jiu s-a angajat să contribuie cu bani strânşi din colectarea de fier vechi. Tras de tinerele tractoare ale industriei româneşti, „fierul vechi" al Coloanei Infinitului s-a încăpăţânat să reziste.

„Domnişoara Pogany", refuzată de Ministerul Culturii

Şi după '89 autorităţile române au continuat seria gafelor. Povestea „Domnişoarei Pogany" se leagă de haosul din primii ani de după '89. Statuia a fost în custodia statului român până în 1993, când a intrat în posesia proprietarilor, fraţii Alexandro şi Alvaro Alvarez, urmaşi ai celor care au primit în 1914 statueta de la Brâncuşi, Cecilia Cuţescu Storck şi Frederick Storck.

Moştenitorii au oferit-o statului român pentru 2,5 milioane dolari, renegociatela 2 milioane. Directorul Muzeului Naţional de Artă, cărturarul Theodor Enescu, a pornit o campanie de strângere a acestor bani, în care a implicat şi Banca Naţională (pe motiv că piesa ar fi reprezentat o investiţie - în 2007, expertul Dominique Levy, de la L&M Arts, a evaluat-o la 38 milioane de dolari). Eforturile lui s-au lovit de obtuzitatea Ministerului Culturii, care, prin intermediul unui aşa-zis expert Lucian Stanciu, a calificat lucrarea drept „neautentică" şi „falsă", iar preţul cerut pe ea drept „fraudulos". Conflictul dintre directorul MNAR şi MCC s-a sfârşit prin demiterea brutală a lui Theodor Enescu. Cum sculptura nu a putut fi clasată drept obiect de patrimoniu fără o ce¬rere a proprietarului, dar nici nu se putea scoate din ţară, situaţia ei a rămas în suspensie până în 2000 (interval în care, spune Ca¬ramitru, proprietarii au ţinut-o ascunsă), când este trecută ilegal peste graniţă, pe la Aeroportul Otopeni, ca „sculptură modernă neclasificată". Statul român blochează licitarea ei la Christie's, în 2002, dar în 2007 este achiziţionată, în urma unei vânzări cu cântec, de către un om de afaceri de origine mexicană contra sumei de 14 milioane dolari. „În 1991 sau 1992, spune fostul ministru al Culturii, ministerul a cerut clasarea ca obiecte de patrimoniu a 16 lucrări de Brâncuşi - două dintre ele, «Domnişoara Pogany» şi un «Cap de copil» nu au putut fi clasate, din cauza litigiilor cu proprietarii. Ambele au fost scoase din ţară, însă despre «Cap de copil», nu s-a vorbit deloc"; oricum, peste 50 de sculpturi din creaţia artistului sunt declarate dispărute."

La casele de licitaţie, deceniul 8 al secolului trecut a fost dominat de impresionişti. În deceniul 9, arta modernă intră pe o curbă ascendentă, astfel că, în anii 2000, lucrările lui Brâncuşi câştigă un zero la milioanele de dolari la care sunt evaluate. Pentru România, Brâncuşi devine o cauză pierdută, crede curatorul Dan Popescu: „Avem ruşinos de puţine din operele lui - dar, ca de obicei, ne-am trezit prea târziu. Acum, achiziţia unor piese de Brâncuşi necesită eforturi pe care nu ni le mai putem permite". Anul trecut, Guvernul român îşi arăta interesul de a participa la o licitaţie pentru scuptura Madame LR, organizată la Paris de Casa Christie's. „A fost o discuţie la Ministerul Culturii", îşi aminteşte fostul consilier Virgil Niţulescu, „ministrul Paleologu a propus participarea la licitaţie, dar s-a dovedit că nu sunt bani, doar dacă s-ar fi suplimentat bugetul nostru"; preţul de pornire a fost de 20 milioane de euro, iar România, spune Niţulescu, „nu avea drept de preempţiune asupra lucrării", ca s-o cumpere la preţul de pornire. Pe de altă parte, Mihai Oroveanu, directorul Muzeului Naţional de Artă Contemporană, susţine că statul român ar fi avut drept de preempţiune asupra altei lucrări licitate de curând: „România a ratat de curând o lucrare foarte importantă («Pasăre în văzduh»), licitată la 29 de milioane euro. Dacă România ar fi avut jumătate din sumă, ar fi cumpărat-o".

Doar 16 sculpturi în muzeele româneşti

După tot acest lung şir de eşecuri ,chiar şi experţilor le vine greu să spună câte opere ale marelui artist mai sunt la ora asta în România. Mihai Oroveanu avansează cifra estimativă de 50 de sculpturi.
Cu toate acestea, în muzeele româneşti se găsesc 16 sculpturi ale lui Brâncuşi, restul fiind, cel mai probabil, incluse în colecţii private. 10 dintre ele sunt la MNAR (printre care „Rugăciunea", „Somnul", trei lucrări „Cap de copil", precum şi trei busturi din perioada de formare artistică a sculptorului, toate prinse într-o sală dedicată sculptorului). La Muzeul de Artă din Craiova se găsesc alte şase sculpturi ale artistului - o „Domnişoară Pogany", un „Sărut" şi o „Coapsă"; „Cuminţenia Pământului", altă operă cunoscută a lui Brâncuşi, se află în litigiu. La acestea se adaugă aproximativ 50 de fotografii, desene şi schiţe, conform lui Mihai Oroveanu. Din aceste exponate, susţine colecţionarul de artă Tudor Octavian, s-ar putea crea mai repede un muzeu al primei etape de creaţie a sculptorului, care să suplinească lipsa exponatelor cu detalii de context: „Nu prea are operă în România, poate cu completarea documentelor, cu o supradimensionare a unor lucruri pe care le avem. Adică, în loc de o fotografie în vitrină să faci un perete cu fotografiile lui, iar un muzeu ar putea fi un cadru pentru aceasta. Brâncuşi nu are o operă foarte vastă, însă noi suntem gestionarii operei de tinereţe, ar merge un muzeu al tinereţii lui Brâncuşi".

Experţii propun „un muzeu mic şi scump" în Bucureşti sau în Târgu Jiu, autorităţile locale nu vor să audă

Acelaşi lucru îl susţine şi Dan Popescu, care vede posibil „un muzeu contextual" al lui Brâncuşi, „un muzeu mic şi scump", localizat în Bucureşti sau în Târgu Jiu. Din motive de orgoliu local, crede curatorul, nici unul dintre muzee nu ar renunţa la colecţia proprie pentru a o centraliza într-un muzeu dedicat marelui sculptor. Directorul Muzeului de Artă din Craiova confirmă intuiţia curatorului. „Aceste lucrări sunt fie achiziţionate cu mari eforturi, fie donate în timp. Colecţiile s-au făcut cu mare greutate. Credeţi că ar renunţa vreunul dintre aceste muzee la toate lucrările pentru a le dona la rândul lor unui Muzeu Brâncuşi?!", spune Florin Rogneanu.
Erwin Kessler, expert în artă, spune că, dacă s-ar ridica vreodată un Muzeu Brâncuşi, acesta nu ar putea fi decât la Tg. Jiu: „Nu cred necesar să se facă un muzeu decât într-un oraş care deţine mai multe lucrări din opera lui Brâncuşi. Aceste oraşe sunt cunoscute de toată lumea: Bucu¬reşti, Craiova şi Tg. Jiu. În primele două nu se poate, pentru că ar trebui reunite lucrările din muzee, iar MNAR şi Muzeul de Artă din Craiova nu vor face asta niciodată. Tg. Jiu mi se pare singurul loc rezonabil, cu sens, dar cu o singură condiţie: să se aducă lucrările din Bucureşti şi Craiova, ceea ce, cum spuneam nu se va întâmpla. Dar la Tg. Jiu ar trebui să fie o destinaţie de neevitat, ar transforma un reper pentru public şi ar pune în evidenţă Ansamblul Monumental fantastic de aici. Ar fi o călătorie ideală pe o axă ce ar putea fi mai degrabă transformată într-un circuit care să includă tot an¬samblul. Dar nu ştiu dacă este o oportunitate pentru un asemenea muzeu. Există din start un concurent, cel de la Centrul Pompidou din Paris, poate cu cea mai bună poziţie din istoria artei contemporane".

Singura iniţiativă a venit de la un arhitect american

Chiar dacă acum trei ani autorităţile locale anunţau proiectul de a ridica un Muzeu Brâncuşi la Târgu Jiu, intenţia nu s-a concretizat încă. Proiectul aparţine unui arhitect american de origine română, Mihai Radu, care a venit în 2005 cu un grup de oameni de afaceri americani la Târgu Jiu, cumpărând 5.000 mp în apropierea Coloanei Infinitului ca spaţiu pentru viitorul muzeu. Nu s-a întâmplat nimic, ansamblul de la Târgu Jiu servind, până una-alta, drept decor pentru fotografiile artistice ale nunţilor şi botezurilor din zonă şi nefiind măcar inclus în circuite turistice. De asemenea, nu s-au investit nici măcar sumele modice necesare renovării Casei memoriale de la Hobiţa, în apropierea căreia se ţinea cândva o faimoasă tabără de sculptură şi care acum se află într-o stare avansată de degradare.

Contactat în urmă cu două zile pentru o poziţie oficială pe acest subiect, Ministerul Culturii şi Patrimoniului Naţional nu a oferit nici un răspuns până la închiderea ediţiei.

Brancusi et l'Académie roumaine: enfin, quelques vérités

Infine, se spun niste adevaruri despre respingerea operei lui Brancusi de catre comunisti, dar nu se evoca toate personajele care l-au criticat pe sculptor...

Acad. Răzvan Theodorescu: Relaţia Academie-Brâncuşi a fost foarte marcată de politic

www.agerpres.ro

Agerpres - Informatia de incredere

Un parc pour exorciser le proletcultisme

Acest parc din Budapesta, creat dupa 1995, a produs o exorcizare (partiala) a fenomenului realist-socialist. Artistii erau prezenti la deschidere si explicau demersul, raspundeau la intrebarile publicului curios. Si totul in atmosfera senina, calma... Initiativa a servit cunoasterii...

Budapest, Hungary: The Communist All-Stars of Statue Park

www.youtube.com

When regimes fall, so do their monuments. Budapest saved its souvenirs of totalitarianism and shows them off here, at Statue Park. For more information on th...

Un parc al statuilor comuniste

www.revista22.ro

Recuperarea mărturiilor istoriei nefaste a poporului român este necesară nu dintr-o presupusă proslăvire a marilor genii ale revoluţiei socialiste, ci dintr-o stringentă necesitate de a ne recupera istoria. De ...

Les "idiots utiles du Komintern" (Le Figaro)

Koltsov a fost un spion sovietic prins de Americani. Ziarul " Le Figaro" aminteste afacerea si numeste IDIOTII UTILI ai Kominternului... Anii 50.