Brancusi, L'Oiseau dans l'espace

The sculpture that redefined art in the most influential art trials ever conducted, Brancusi v. United States. Bird in Space by Romanian sculptor Brancusi, 1926.

The story on this bird makes for a fascinating read. The trial is one of the most influential art trials ever conducted. This was the first court decision that accepted that non-representational sculpture could be considered art.

• After a weeklong journey from France, crates of sculptures by Constantin Brancusi arrived in New York harbor on the steamship Paris, escorted by the artist Marcel Duchamp. It was October 1926 and the sculptures were to be exhibited in the city at the avant-garde Brummer Gallery. United States Customs officials opened the crates and uncovered 20 mysterious disks, eggs, and flame-like forms of carved wood, polished metal, or smooth marble. One work in particular left them dumbfounded: a thin, 4 1/4-foot-tall piece of shiny yellow bronze with a gently tapering bulge called Bird in Space. It didn’t look like a bird to the officials, so they refused to exempt it from customs duties as a work of art.
• News of the customs decision quickly made headlines. The Romanian-born Brancusi was known in New York: He had made a name for himself at the Armory Show of 1913, where his daring minimalist pieces had caused a small scandal and won him admirers among well-known collectors. Now articles in Art News and several newspapers took turns attacking Brancusi’s “meaningless sculptures” or defending his visionary simplicity.
• Under pressure, the customs office agreed to reconsider its decision. In the meantime, it released Bird in Space and other sculptures, on bond and under the classification “Kitchen Utensils and Hospital Supplies,” so they could be exhibited at the Brummer Gallery and then at the Arts Club in Chicago.
• Both shows were successes, but in February 1927 the federal customs appraiser F.J.H. Kracke confirmed his office’s initial finding that any sculptures Brancusi sold in the United States, like Steichen’s Bird, would be subject to duty. In an interview with the New York Evening Post, Kracke explained his ruling: “Several men, high in the art world were asked to express their opinions for the Government…. One of them told us, ‘If that’s art, hereafter I’m a bricklayer.’ Another said, ‘Dots and dashes are as artistic as Brancusi’s work.’ In general, it was their opinion that Brancusi left too much to the imagination.”

The next month, Steichen filed Brancusi v. United States to appeal customs’ decision. Abstract Art was now on trial.

• Brancusi’s lawyers were Maurice Speiser, an art lover who took on the case for free, and Charles Lane, the personal lawyer of Gertrude Vanderbilt Whitney, who later helped set up the Whitney Museum of American Art.
• During the hearing, Judges Young and Waite placed great emphasis on the Bird’s title. The Tariff Act didn’t require that sculptures be realistic, but under a 1916 Customs Court decision called United States v. Olivotti sculptures qualified as art works only if they were “chisel[ed]” or “carve[d]” “imitations of natural objects,” chiefly the human form representing such objects “in their true proportions.” And it was far from clear whether the Bird could be called art, because it looked like nothing anyone had ever seen before.
• At the trial, Brancusi’s witnesses defended his move toward abstraction and argued that the Bird’s birdness was irrelevant to its artistic quality. Watson, the Arts editor, said the piece’s name was a “minor point … not of any consequence”; far more revealing were its form and balance. But to Thomas Jones, a professor at Columbia who testified for the customs office, the Bird was “too abstract and a misuse of the form of sculpture.”

The court’s sensibility favored Brancusi. In its decision of November 1928, drafted by Judge Waite, the court held:

• 'The object now under consideration … is beautiful and symmetrical in outline, and while some difficulty might be encountered in associating it with a bird, it is nevertheless pleasing to look at and highly ornamental, and as we hold under the evidence that it is the original production of a professional sculptor and is in fact a piece of sculpture and a work of art according to the authorities above referred to, we sustain the protest and find that it is entitled to free entry.'

Brancusi et la Roumanie communiste

Despre Brancusi si Romania : "Operele lui Constantin Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România!"
de Felix Sima

O carte de o importanţă deosebită a apărut în 2009, la editura „Gedo“ din Cluj-Napoca - Dincolo de Brâncuşi (264 p.) de Horia Muntenuş - autor care se adaugă, iată, pe o bogată listă de brâncuşologi români şi străini, alături de Constantin Zărnescu, vâlc

eanul din Ardeal care şi prefaţează prezenta lucrare.

Sunt înşiruite, cronologic, reperele vieţii şi activităţii marelui român stabilit la Paris. Cutremurătoare sunt câteva: „Conform documentelor publicate de către Petre Popescu Gogan, în revista Brâncuşi (Târgu-Jiu, nr. 1, 19 februarie 1995), Secţiunea de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă din cadrul Academiei R.P.R., în şedinţa din 28 februarie 1951, dezbate solicitarea sculptorului de a-şi dona statului român operele (230 sculpturi - socluri, 41 desene, 1600 fotografii şi clişee, unelte, mobilier etc. - aflate în atelierul său din Impasse Ronsin. La acea şedinţă, prezidată de Al. Toma, poetul proletcultist, au luat parte şi George Oprescu, Victor Eftimiu, George Călinescu, Camil Petrescu, K. Zambaccian, Alexandru Graur, Geo Bogza, George Murnu, Iorgu Iordan, Alexandru Rosetti, Gala Galaction, Ion Jalea - numai nume sonore ale culturii româneşti. Al. Toma, în discursul său arogant, aberant şi distructiv îl considera pe Brâncuşi „reacţionar şi duşman al regimului“. Ion Jalea a prezentat o comunicare favorabilă, în care vorbea despre „apoteoza Brâncuşi“, la fel s-au pronunţat Camil Petrescu, Geo Bogza, iar Victor Eftimiu a subliniat valoarea naţională şi mondială a lui Brâncuşi. Preşedintele secţiunii, Mihail Sadoveanu, se pronunţase anterior cu privire la solicitarea lui Brâncuşi: „...vă ţineţi de fleacuri? Doar suntem la Academie! Luaţi ruşinea aiasta şi aruncaţi-o la coş!“. Cum se petrecuseră lucrurile? „La oferta lui Constantin Brâncuşi, statul român a trimis nişte tovarăşi la Paris, printre care ţesătoarea Constanţa Crăciun de la Tricodava Bucureşti, care era ministru al culturii, Teoharie Georgescu - tipograf cu patru clase elementare, pe numele său adevărat Burah Tescovici, care era ministru de interne şi pe Leonte Răutu care va deveni creierul ideologic al P.M.R. Brâncuşi i-a primit în atelier. Au început să-l întrebe despre fiecare operă, ce reprezintă. Brâncuşi, supărat, i-a scos afară din atelier, spunându-le: „Statul român trebuia să trimită nişte oameni competenţi“. Venind aceştia în ţară, i-au spus lui Gheorghe Gheorghiu-Dej: „Operele lui Brâncuşi sunt nişte opere pe care le-ar putea face orice ţăran neinstruit.“. Dej le-a spus să scrie un referat. Aceştia au scris referatul, pe colţul căruia stă rezoluţia: „Operele lui Brâncuşi nu ajută cu nimic la edificarea socialismului în România. Refuzăm!“.

Petre Pandrea remarca faptul că „arta lui n-a putut fi acceptată în România nici de sămănătoriştii lui Nicolae Iorga, contemporanul său, care-l privea cu oroare, nici de poporaniştii progresişti ca Mihail Sadoveanu şi Mihail Ralea, care nu dădeau nici trei parale pe monumentele de la Târgu-Jiu, pe Măiastra sau pe vreuna din cele 720 de piese create de octogenarul sculptor gorjano-parizian cubist şi modernist.

Refuzat în ţară şi umilit, Brâncuşi renunţă, la 1 august 1951, la cetăţenia română. Va primi, însă, un an mai târziu, cetăţenia franceză.

În anul 1955, Constantin Brâncuşi înaintează statului român o altă cerere, de data aceasta pentru repatrierea sa, motivând că vrea să se întoarcă acasă pentru a fi înmormântat lângă părinţii săi, în cimitirul de la Hobiţa, la a cărui biserică din lemn lucrase, la înălţarea sa, bunicul sculptorului, Constantin Dinu Brâncuşi. Şi această cerere îi este respinsă.

„Mor neîmpăcat sufleteşte că nu pot să-mi dau sufletul în ţara mea şi voi putrezi în pământ străin, departe de fiinţa cea mai dragă, mama mea...“ sunt cuvintele adresate episcopului ortodox al Parisului - Teofil Ionescu - la 16 martie 1957, în ziua decesului, fiind înmormântat în cimitirul din Montparnasse, unde îşi pregătise, singur, o lespede de piatră pe care îşi scrisese numele şi anul naşterii (19 februarie 1876), sub semnul unei cruci. Ucenicii îi vor dăltui datele morţii.

Cu un an înainte, în 12 aprilie 1956, numise ca legatari testamentari universali pe pictorii Alexandru Istrati şi Natalia Dumitrescu, iar ca executor testamentar pe doctorul Pascu Atanasiu, cei mai apropiaţi prieteni din ultimii săi ani. „Las statului francez, pentru Muzeul Naţional de Artă Modernă, absolut tot ceea ce vor conţine, în ziua morţii mele, atelierele mele situate în Impasse Ronsin nr. 11.“ „La drept vorbind, scria Pierre Schneider, în L’ Express din 5 aprilie 1962, Parisul n-a făcut mare lucru pentru a merita acest privilegiu, de a primi un cadou incomensurabil, fiindcă în cei 53 de ani petrecuţi în Franţa, Brâncuşi n-a primit nicio comandă de monument de la statul francez, nici un premiu, nici o distincţie oficială, n-au fost aleşi, nici el, nici Rodin, nici Bourdelle sau Jean Arp, membri ai Academiei de Belle Arte al Institutului Franţei, cinste de care
s-au bucurat atâţia sculptori mediocri, asupra cărora s-a coborât vălul uitării“.
Nr. 03/2010
Despre exil şi nu numai

Brancusi au milieu de la communauté roumaine de Paris, années 30

Brancusi in mijlocul comunitatii Romane din Paris, anii 30.

Brancusi versus Comitetul pentru arta de pe lînga consiliul de ministri, 1951

Cum au vrut comuniştii să dărâme Coloana Infinitului

www.isciv.ro

Cum au vrut comuniştii să dărâme Coloana Infinitului Demolările monumentelor ist

orice caracterizează toate epocile de schimbare revoluţionară. Lupta cu statuile a împins mereu în arena publică lideri intoleranţi şi neînţelegători pentru trecut şi însemnele acestuia. Părerea că distrugând un monument...

Bucarest 1989

Remember : Bucarest , Dec . 1989 

La reine Marie de Roumanie sur la tombe du soldat inconnu, Arlington, EU

Queen Marie of Romania lays a wreath on the tomb of an unknown soldier, Arlington cemetery, 1930's.

Paul Strand, couple de paysans roumains

Couple at Rucar Romania 1967 Photograph by Paul Strand.

Brancusi, Exposition internationale New York, 1939

Suzana Doicescu, Brancusi si Maria Tanase. 1939 , World's Fair New York.

Le prince Antoine Bibesco, ami proche de Proust

Le prince Antoine Bibesco, né à Paris le 19 juillet 1878 et mort à Paris le 2 septembre 1951, est un diplomate roumain élevé en France, qui fut un ami proche de Marcel Proust.

Marie Cantacuzene épouse Chavannes

Putini mai stiu astazi ca cea care o intruchipeaza pe Sfanta Genevieve – patroana Parisului, cea care i-a salvat de invadatori – in picturile murale din Panteonul francez– este o aristocrata romana. Maria Cantacuzino (1822-1898) a acceptat sa-i fie model sotului sau, Puvis de Chavannes, pentru seria de fresce amintite. Maria Cantacuzino de Chavannes a fost matusa pictorului Theodor Pallady, un prieten apropiat al lui Henri Matisse, dar si al lui Stefan Luchian.

La reine Marie de Roumanie à Washington

Regina Maria la Washingon

 

Roumanie, 1928

Romania , 1928 . (Arhiva " Time / Life" foto)

Adriana Georgescu, résistance au communisme

Adriana Georgescu. Avocată, şefă de cabinet a primului ministru gen. Nicolae Rădescu. 
A fost arestată imediat după venirea comuniştilor la putere şi implicată într-un proces înscenat, denumit procesul organizaţiei „T”. 
În timpul detenţiei a fost torturată cu sălbăticie. A fost închisă în penitenciarul Văcăreşti.
După eliberare, a reuşit să fugă din ţară tocmai în momentul în care i se pregătea o nouă arestare. În exil a publicat prima carte despre barbaria comunistă, "La început a fost sfîrsitul", motiv pentru care Securitatea i-a înscenat un accident în urma căruia a rămas cu sechele grave pe viaţă.

Brancusi et Tristan Tzara

Brancusi si Tristan Tzara.

Un livre de poèmes de l'ethno-musicien Constantin Brailoiu

Din seria "Interesul francezilor fata de Romania", Constantin Brailoiu, marele etnomuzician : poeme, anii 30

L'île Ada Kaleh sur le Danube (submergée par la construction de l'hydrocentrale des Portes de Fer)

Ada Kaleh.

Le tremblement de terre de 1977 (in Le Figaro)

Le Figaro din 10 Martie 1977 despre cutremurul din 4 Martie.

Revue Voilà 1936 : Un homme a vu dieu

Revista franceza din 1936 despre Sfantul de la Maglavit, omul care l-a vazut pe Dumnezeu (Petrache Lupu).

Scrisoarea-testament a lui Brancusi trimisa lui Dej (din articolul publicat de gorjnews.ro)

Pe data de 16 februarie 2012, în Sala “Ion Heliade Rădulescu” a Academiei Române, a avut loc, sub egida acesteia, o sesiune omagială dedicată lui Constantin Brâncuși. Evenimentul, în sine, a fost important. Anul acesta, se împlinesc 136 de ani de la nașterea sculptorului și 55 de ani de la moartea lui.

Acest eveniment nu a fost mediatizat însă, puține publicații au preluat un comunicat Agerpress, redactat în baza unui anunț plat, întocmit de ofițerul de presă al Academiei. Anul se anunță sărac în manifestări dedicate lui Brâncuși.

“CÂTE STELE SUNT PE CER/ TOATE PÂN’ LA ZIUĂ PIERNUMAI UNA CA O PROASTĂ/ ARDE PE UZINA NOASTRĂ”(pe Centrul Cultural “Constantin Brâncuși”)

La Târgu Jiu, Primăria a organizat un spectacol de teatru-balet, dat de o trupă sibiană. Urmează să își trimită niște angajați la Paris, să cheltuiască 6 500 de Euro. Asta întru cunoașterea și aprofundarea lui Constantin Brâncuși și a soiurilor de vin din care băuse artistul. Desigur, scopul călătoriei este și promovarea lui Brâncuși în lumea întreagă. Vă dați seama, postumitatea lui Brâncuși avea nevoie de intervenția fermă a acțiunii Primăriei din Târgu Jiu, pentru popularizarea sculptorului la Paris. Fiindcă parisienii au nevoie de explicațiile angajatului municipalității de pe malul Jiului pentru a afla nu doar că Brâncuși a locuit la Paris ci și că Muzeul Național de Artă al Republicii Franceze posedă Operele din Atelierul artistului. În acest sens, primarul din Târgu Jiu a delegat pe angajatul O.P. să ducă mesajul gorjenilor fraților noștri întru latinitate, dimpreună cu salutul strămoșilor noștri comuni și glorioși de la Roma: AUGURI!

O.P., pe numele său, purtând o mare responsabilitate pe umeri, a dat asigurări că îl va promova din toți rărunchii și bojocii pe Brâncuși pe străzile și pe largile bulevarde ale Parisului. Primarul l-a ascultat cu ochii înlăcrimați pe tânărul și entuziastul flăcău ca un zmeu, O.P., și l-a mângâiat pe creștet, dându-i binecuvântarea. O.P. văzuse, în adolescență, serialul cu J.R. De aceea, îl asigură pe primarul F.C. de toată devoțiunea sa în cauza Brâncuși. De pe margine, fostul director, pe numele său, S.L.B., înaintașul spiritual al lui O.P., și-a dus și el mâna la batistă să își șteargă gura. O.P. îl va pune cu siguranță în lumină, la Paris, pe Constantin Brâncuși.

Eu îl rog pe domnul primar al Municipiului Târgu Jiu să se îngrijească de Monumentul Calea Eroilor. Municipalitatea are în proprietate și în responsabilitate întreținerea acestui Monument. Legea 422/ 2001 îl obligă și îl responsabilizează. Dacă această Lege este disprețuită la Târgu Jiu este vina primarului. Într-un articol de presă din 14 decembrie 2010, apărut în ”Impact în Gorj”, scris de Dorina Cioplea, ”Coloana lui Brâncuși, cu pete și zgârieturi”,ne este semnalat faptul că pe Coloana Infinită se observau pete și inscripții. Primăria nu doar că în doi ani nu a sesizat organele de cercetare penală așa cum o obliga Legea Patrimoniului Național, dar nici nu a intervenit de urgență pentru remedierea lucrurilor. Lenevia și indiferența echipelor desemnate pentru a se ocupa de Monument au devenit celebre în întreaga țară, dar pe domnul primar nu îl sensibilizează această celebritate. Poate unii funcționari se visează îngerași zburând aproape de norii albaștri dând ca libelulele din urechi. Dar îi asigur că sunt vinovați până în măduva oaselor. Inconștiența lor de a pleca la taifasuri franțuzești, în timp ce componentele Monumentului Calea Eroilor arată cum arată, este sancționabilă. Și încălcarea Legii are efecte de care nu vor să știe monsieurii. Primarul își trimite Chirița la Paris iar locuitorii urbei sunt mințiți că este vorba despre vreun interes superior. În favoarea lui Brâncuși. Fix de O.P. avea nevoie imaginea lui Brâncuși în lume. Primarul poate consimți la călărirea și parazitarea banului public invocând pretextul Constantin Brâncuși? Coloana este plină de pete și de inscripții, Scaunele de pe Alee rămân în continuare ciobite, netratate de ani de zile (”- nu sunt bani”), iar în Poarta Sărutului, vorba restauratorului Dan Dănilă, plouă… și plouă…

ARHIVARII DE LA ACADEMIE SE JOACĂ CU FOCUL

Aceste lucruri nu s-au auzit în Academie. După 61 de ani de la nefericitul moment urât pe care l-a creat Academia Română, condamnându-l pe Brâncuși, azi ar fi fost nevoie să își spele păcatul. Anul 1951 este un an cumplit. Șenilele tancurilor sovietice erau salutate de către Mihail Sadoveanu, devenit președinte al Academiei Române, cu următoarele cuvinte: ”Soarele răsare de la Răsărit! de la fratele nostru U.R.S.S”.

În 1951, Brâncuși trimite o scrisoare de donație a operelor sale din Atelierul parisian statului român. Secretarul general al partidului muncitoresc, Gheorghe Gheorghiu Dej, încredințează această scrisoare Academiei Române. Sadoveanu întrunește în două ședințe, în luna martie, întregul cvor academic – spre a dezbate propunerea lui Brâncuși. Dând semnalul de refuz, (“…vă ţineţi de fleacuri? Doar suntem la Academie! Luaţi ruşinea aiasta şi aruncaţi-o la coş!”), Sadoveanu îi determină pe obedienți și pe căciuliții fără curaj să dezaprobe gestul lui Brâncuși și să condamne arta brâncușiană, socotind-o decadentă, abstractă și ”fără nici o valoare” (George Oprescu). Doar sculptorul Ion Jalea, poetul Victor Eftimiu, poetul Geo Bogza și scriitorul Camil Petrescu au avut curajul să se opună deciziei academice și să îl susțină și să îl recunoască pe Brâncuși ca pe o mare valoare. Sadoveanu, conform documentelor ședințelor stenografiate, publicate de fostul secretar și muzeograf al Academiei, Petru Popescu Gogan, i-a îndemnat pe academicieni să arunce scrisoarea la coș.

Pe holul Academiei, o doamnă pe care o respect, mă întreba, cu solemnitatea acribiei: ”Bine domnule, dar unde este scrisoarea lui Brâncuși? pe ce documente te bazezi când afirmi, în filmul dumitale, că Brâncuși ar fi dorit să își lase operele statului român? Brâncuși nu a făcut asta. Nu există documente în acest sens” Ei! există. Ele au fost publicate de Petru Popescu Gogan. Iar scrisoarea, conform documentelor, a fost aruncată, la indicația lui Sadoveanu, la coș. Era, oricum, în obiceiul stereotip al bolșevismului, la modă, expresia cu ”aruncarea la coșul de gunoi a Istoriei”.

Dar uluirea mea, precum și a altora care se aflau în Sala “Ion Heliade Rădulescu”, a fost posibilă grație afirmației academicianului Răzvan Theodorescu: ”Aceste documente nu mai sunt”. ”NU MAI SUNT”… presupune logic 1. că au fost, și 2. că se recunoaște calitatea actului profesional al lui Petre Popescu Gogan, adică probitatea documentelor în cauză.

Dar ce este mai grav, este faptul că ele NU MAI SUNT…

ACEASTĂ AFIRMAȚIE, ”NU MAI SUNT!”, AR TREBUI SĂ CONDUCĂ, INEVITABIL, LA O CERCETARE PENALĂ!

Documentele în cauză nu sunt invenții. Petru Popescu-Gogan a publicat procesul verbal al şedinţei din 28 februarie 1951 al Secţiunii de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă din cadrul Academiei R.P.R., în care a fost dezbătută solicitarea sculptorului Constantin Brâncuşi de a dona statului român lucrările sale (230 sculpturi – socluri, 41 desene, 1.600 fotografii şi clişee, unelte, mobilier etc.) aflate în atelierul pe care îl deţinea la Paris, în ”Impasse Ronsin” nr. 11.Procesele verbale ale şedinţelor Secţiei de Ştiinţa limbii, Literatură şi Artă a Academiei R.P.R. din 28 februarie şi 7 martie 1951 (tomul P.4/1951 – 1948, p.268), au fost consemnate parţial sau integral şi de către B. Brezianu (”Brâncuşi în România”, Editura All, Bucureşti, 1998), Tretie Paleolog (”Brâncuşi un „dosar” redeschis”, Brâncuşi, Târgu-Jiu, I, 4, dec.), Rodica Palade (”Sfârşit de secol cu Brâncuşi” – interviu cu Barbu Brezianu, revista 22, Bucureşti, VI, 43, 25–31 oct.).

Arhivarii Academiei au timp să își răscolească prin creieri ȘI SĂ ÎȘI ADUCĂ AMINTE. Nu e posibil să ni se însceneze astfel de farse compatibile doar cu tragediile din întunecatul deceniu al bolșevismului din România.

DECIZIA ACADEMIEI ROMÂNE DIN 1951 – EXCES DE ZEL

Organizată la insistențele unui poet, Laurian Stănchescu, ședința Academiei Române din data de 16 februarie 2012 ar fi trebuit să întrunească cvorumul. Nu a fost posibil. Nu președintele Academiei a deschis ședința. A prezidat-o vicepreședintele ei, academicianul Marius Sala. Academicianul Răzvan Theodorescu a avut singurul discurs în care se recunoștea criza academică din 1951, plasând-o sub semnul ingerințelor agresive ale politicului. O fi fost comunism în acei ani, un șir întreg de academicieni au fost excluși din Academia Română, dar azi, la 23 de ani de la Revoluția din decembrie 1989, de ce e nevoie să se acopere faptele urâte și obediente? Nu erau indicații de la partidul comunist să fie refuzat Brâncuși, în 1951. Doar cu trei ani înainte, în 1948, fusese elogiat și gratulat cu adjective frumoase, la Moscova, în cadrul Expoziției Universale. Presa sovietelor îl lăuda ca pe un artist de geniu. Și atunci? Atunci vom înțelege că gestul lui Mihail Sadoveanu, George Oprescu, George Călinescu… și al celorlalți, pornea dintr-altceva, mult mai întunecat decât ne-am putea imagina.

DEMOLATORUL COLOANEI INFINITE, ELOGIAT LA ACADEMIA ROMÂNĂ, ÎN ȘEDINȚA DE OMAGIERE A SCULPTORULUI

Ședința Academiei Române din data de 16 februarie 2012 a mai lăsat un gust amar. Prezent în sală, Radu Varia, demolatorul Coloanei Infinite, a fost elogiat de către profesorul Răzvan Theodorescu, pentru contribuțiile avute în editarea unui album Brâncuși în 7 ediții americane și în altele, în diferite limbi. O fi sensibilă prietenia academicianului cu Radu Varia, însă sacrilegiul comis de către acesta, la 1996, împotriva Monumentului Calea Eroilor, întrece cu mult, cu deasupra de măsură, orice altă faptă a lui. Și, după cum bine îl caracteriza un cercetător francez al operelor lui Constantin Brâncuși, Eric Shanes, ”îl descalifică”.

Consiliul Local din Târgu Jiu, cu mulți ani în urmă, îl declarase pe Radu Varia,persona non grata, adică indezirabil. Grea povară pentru un om care nu poate trăi decât din aroganță și din infatuare. Am încercat să îl filmez în Sala ”Ion Heliade Rădulescu” a Academiei Române. Se întorcea cu spatele, în scaunul din primul rând, unde se așezase, și își acoperea fața cu mâna. Mă așteptasem la cu totul altceva, din partea unui om distins cu decorații și titluri.